Livrare

Livrarea se realizează prin Fan Courier pe teritoriul României, în termen de  5-10 zile lucrătoare de la plasarea comenzii, la adresa specificată de către dumneavoastră.

În cazul unei situaţii de Forţă Majoră sau din motive neimputabile La Donna, livrarea poate întârzia. Vă rugăm să indicaţi adresa la care puteţi fi găsiţi între orele 9-18, în zilele lucrătoare, livrările efectuându-se doar în această perioadă.

Tariful per colet este de aproximativ 20 RON, iar toate comenzile cu valoare de peste 500 RON beneficiază de transport gratuit.

Atenţie:

Ne rezervăm dreptul de a nu mai expedia comenzi persoanelor care nu şi-au îndeplinit obligaţiile material sau alte tipuri de obligații contractuale faţă de S.C. CORADE S.R.L. De asemenea, contractul va fi interpretat şi executat cu bună credinţă. Orice abuz va conduce la întreruperea oricăror relaţii contractuale.

Comenzile sunt procesate şi livrate de luni până vineri, cu excepţia sărbătorilor legale. Comenzile primite după ora 16:00 vor fi procesate şi expediate în ziua următoare. Comenzile primite după ora 16:00, vineri, nu vor putea fi procesate decât în ziua de luni a săptămânii viitoare. Termenul de livrare începe odată cu primirea email-ului de confirmare a comenzii. La Donna nu este responsabilă pentru întârzierile neprevăzute. Exceptând cazurile de forţă majoră, comenzile vor fi livrate în maxim 5 zile lucrătoare de la data plasării comenzii. Din motive de securitate, se solicită semnarea ordinului de livrare al comenzii. Nu se fac livrări care Căsuţe Poştale sau Oficii Poştale. Vă rugăm să verificaţi, la livrare, conformitatea comenzii: numărul de cutii, integritatea coletului și corespondenţa codului de livrare cu cel din comandă. Vă rugăm să semnalaţi orice lipsă a conformităţii în scris, atât în documentaţia firmei de curierat, pe formularul de retur primit, cât şi pe adresa comenziladonna@yahoo.com. Dacă produsul primit este deteriorat, se recomandă returnarea lui în starea iniţială, fără a-l utiliza şi fără a desprinde etichetele inițiale. Pierderea sau deteriorarea produselor comandate pe www.ladonna-fashion.ro  trece în responsabilitatea dumneavoastră, odată cu semnarea documentelor de transport.